Archive for the ‘Maxime creștine’ Category


[Rugăciunea] este una dintre cele mai nobile părți ale armurii spirituale a credinciosului.

George Whitefield

Steven J. Lawson, Zelul evanghelistic al lui George Whitefield, p. 56.

Comandă cartea din Librăria Creștinul Azi, AICI

Publicitate

Indiferent de secolul în care a trăit, omul a fost mântuit doar prin Isus Hristos.

Daniel Lavric 


Farmecul unui om nu stă în aspectul fizic sau în rafinamentul vestimentației, ci în bunătatea lui.

Daniel Lavric 

(parafrazare Proverbe 19:22a)


Atunci când trecem prin suferință, de cele mai multe ori cârtim și avem o inimă nemulțumită, (..) dar [unul dintre scopurile] (…) pentru care Dumnezeu îngăduie suferința în viața noastră este să ne facă părtași Sfințenei Sale.

Daniel Lavric 


Pentru a scoate în evidență calitățile unei persoane, de multe ori folosim comparația. Dar când vorbim de Dumnezeu, nu e nevoie să folosim artificii. E prin excelență Tot. 

Daniel Lavric 


Evanghelia nu este masca de oxigen care atunci când cabina se depresurizează îți cade înainte și o folosești când ai probleme, ci Evanghelia este oxigenul de care ai nevoie în fiecare zi.

David Lavric


Caracterul se construieşte în momente nesemnificative ale vieţii.

Anonim 


Pereche (cuplu) romantică - iubire - dragoste

Dragostea întămplatoare, de o clipă, nu prețuiește nimic, căci dacă vrei să iubești se cade să iubești până la sfârșitul zilelor tale.
F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, vol. I, p. 547


“Omul bun și-n zile rele e tot bun ca-n zile bune
Fața lui e tot senină, de e ploaie sau furtună.
Fiindcă temelia lui nu-i zidită pe minciună
Nu se clatină de fel, ea pe stâncă e zidită.”

Hudiț Dan


Nu te grăbi să răsplătești cu rău pe cel ce-ți face rău, căci s-ar putea să fii tu vinovat de răul ce ți-l face.

Bala Ligia Cristina